De la capatul pamantului, pe acoperisul lumii.publicat: Jurnalul National, Cristinel C. Popa, martie 2009
Din Patagonia, de la capatul lumii (unde a fost nu demult), spre al treilea pol al planetei. Cel al inaltimilor fara de sfarsit. Inspre albastrul infinit al lacurilor de clestar in care s-au pravalit muntii. Uriasi reci scoborati din cer de privirile noastre. Prin obiectivul aparatului de fotografiat, al iubitorului de drumetii.
O imparatie din piatra acoperita de albul vesnic, salas al zeilor si al vietatilor montane atat de scumpe la vedere calatorului de rand. Printre budisti si hindusi, intre cei mai simpli oameni de pe planeta, nepalezii. In astfel de locuri a fost si despre ele ne povesteste artistul fotograf Mihai Moiceanu. Este o premiera romaneasca absoluta in ceea ce priveste turul de fotografie. Moiceanu este primul si singurul roman care organizeaza astfel de expeditii, in scop artistic, in Himalaya. Povestea primei dintre acestea ne-a impartasit-o si in ea am gasit descrieri interesante ale vietii nepalezilor, niste oameni cu totul si cu totul deosebiti, extrem de cinstiti.
APUS EXTRAORDINAR. Moiceanu spune ca Himalaya a fost una dintre tintele sale inca din copilarie. El a descoperit de timpuriu muntele, dar si fotografia, de altfel. "Mi-am dorit sa vad Nepalul si, pentru mine (este brasovean - n. red.), ca om de munte si indragostit pana in varful unghiilor de natura, a fost un moment extraordinar sa vad un apus de soare fantastic pe cel mai inalt varf al lumii, a fost unul dintre cele mai interesante momente ca traire. O astfel de experienta am mai avut doar undeva in Patagonia". Nepalul, tara pe care a vizitat-o, este un loc cu contraste extraordinar de mari: in partea de sud e o campie, in nord - granita cu Tibetul - cele mai multe inaltimi mari din lume. Desi este o tara mica - o data si jumatate cat Moldova - are circa 20 de milioane de suflete. Avand in vedere ca suprafata Nepalului nu este foarte propice locuirii, nu seamana deloc cu stilul de munte din Carpatii nostri. Acolo vezi de la un contur la altul o succesiune de case fara sa existe o demarcatie. Orice petic de pamant este exploatat la maximum, numai unde nu se poate cultiva ceva nu se seamana nimic. Tocmai de aceea, din tenacitatea lor de a lupta cu natura, nepalezii sunt oameni simpli, care se tin de cuvant, sunt persoane cu care te imprietenesti foarte repede. Nepalul este considerata una dintre cele mai sigure tari din punct de vedere turistic. "Acolo nu prea intalnesti hoti, poti sa te plimbi fara probleme cu aparatul de fotografiat la gat, ai certitudinea ca nu vei fi agresat. Exista foarte mult bun simt si acesta vine si din faptul ca nepalezii considera populatia alba ca facand parte dintr-o casta superioara. Iar impartirea lor pe caste nu permite o intrepatrundere intre cea inferioara si superioara." Totusi, Moiceanu a fost invitat in casa de nepalezi, care i-au povestit viata lor si l-au lasat sa-i fotografieze. "Atunci am facut cele mai frumoase portrete, pentru ca am putut comunica mai mult decat ne putea spune cadrul respectiv. Imaginile pe care le obtin prin tururile mele de fotografie sunt o descoperire, o explorare a unei tari in cu totul si cu totul alta modalitate. Cand merg in astfel de calatorii, un traseu de cinci zile sa il fac in zece, imi fixez nu sa vad toate obiectivele turistice, ci numai pe acelea pe care le aleg eu si care ma intereseaza si din punct de vedere artistic. Iar acest lucru iti ofera relaxarea si detasarea necesara pentru a face fotografii deosebite.
SPITALUL, LA CINCI ZILE DEPARTARE. Realitatea din Nepal este cu totul alta decat o stim noi. Numai ajungand acolo poti sa descoperi cum gandesc oamenii, ce gandesc, descoperi educatia lor si modul in care isi privesc familia. "Acolo este foarte riscant sa te imbolnavesti, pentru ca in localitatile situate la inaltimi foarte mari nu exista asistenta medicala. Aceasta este undeva la poalele Everestului. Daca se intampla sa te imbolnavesti, cel mai apropiat punct medical este undeva la patru-cinci zile de mers. Exista posibilitatea sa fii transportat cu un iac, insa cei mai multi nepalezi se duc la vraci si sunt tratati cu plante medicinale si tot felul de ierburi." Daca este o chestie banala, da rezultate, daca nu, nu. Cei in stare grava mor in liniste, mai ales batranii. "Mai sunt unii care sunt transportati la spital cu iacul sau cu altceva, dar poate sa fie si doua zile de mers pe jos. Daca omul nu are bani, nu mai merge. Dupa ce mor, sunt arsi, au loc ceremonii de incinerarare in Khatmandu, exista acolo un templu cunoscut. Atat religia hindu, cat si cea budista presupun incinerare. De altfel, 85% din populatia Nepalului este formata din hindusi, dar exista si serpasii, si budistii. Viata si moartea le privesc cu seninatate, pentru ca hindusii si budistii au certitudinea reinvierii si reincarnarii pe diferite nivele de evolutie, pana la al noualea.
SOLIDARITATE NEPALEZA SAU OBICEIUL INTARZIERII. La un popas intr-un sat nepalez, Moiceanu a fost intrebat daca nu doreste sa fotografieze un grup de dansatori. Alaturi de fotografii care-l insoteau i-a asteptat pe dansatori si a tot stat pana s-a lasat intunericul si tot nu au venit. Asa a aflat ca punctualitatea nu este la mare pret in Nepal. "Sa te intalnesti la timpul stabilit nu este o virtute in Nepal. Daca ai cumva o intalnire si in acelasi timp discuti cu un prieten, de multe ori e mai importanta discutia cu prietenul decat sa ajungi la intalnire", explica el. Apoi au inceput sa vina cate unul oamenii, pana s-a umplut platoul de sateni, incat a crezut ca a sosit tot satul si nu va avea cum sa-i plateasca. "A venit conducatorul acelui sat, care era o femeie. A spus ca reprezinta comitetul mamelor, opt mame, care conduc comunitatea si a cerut scuze ca au intarziat pentru ca au fost la munca campului. A zis ca atunci s-au intors si ca vor face un spectacol folcloric. Si au facut unul extraordinar, la care a cantat toata lumea", povesteste Mihai Moiceanu. A strans bani de la cei care-l insoteau si i-a dat satenilor. A ramas surprins ca oamenii au fost multumiti de suma. "Au venit cu niste betisoare aromate, au scris intr-un carnetel, iar la sfarsit sefa comitetului a spus: "multumim!, am strans cateva mii de rupii, iata ce vom face cu banii: vom repara un drum, vom cumpara medicamente si rechizite"." Ceea ce arata ca societatea nepaleza este una bine organizata, in care spiritul de solidaritate este pronuntat. "Pe ei nu-i interesa castigul individual, ci doar cel pentru comunitate", spune Moiceanu.
SUPERFICIALI. Nepalezii seamana un pic cu romanii, sunt la fel de superficiali. "Orice lucru se strica se repara cu o minima rezistenta, de exemplu poti zari un capac de wc legat neglijent cu o sarma putin rezistenta. Numai ca la ei nu se spune: "merge si asa!" ci asa li se pare lor ca e mersul sortii, nu e o chestie de delasare", este de parere Mihai Moiceanu. Pentru nepalezi, nu lucrurile materiale sunt importante. In ceea ce priveste fotografia, oamenii care cer bani pentru asa ceva sunt mai multi in zonele frecventate des de turisti. "Cei din zonele indepartate nu cer bani pentru ca noi sa facem poze, ei se bucura sa se vada pe monitor. Am intalnit o serpasa care era bine instruita, stia engleza, studiase la Khatmandu, si avea de mers o zi si jumatate pana acasa, localitate unde fusesera puse bazele unui proiect finantat de fundatia Edmund Hillary, primul om care a cucerit Everestul. Acolo era dezvoltata o mica infrastructura concretizata intr-o centrala electrica, legatura directa prin satelit si internet de mare viteza. Am vorbit la telefon prin satelit de la tabara de baza a Everestului acasa. "In varf de munte a descoperit chiar si o biblioteca, cu foarte multe carti in limba engleza, multe despre munte, dar si tezele lui Mao, traduse in engleza.
MANANCA O DATA PE ZI. Viata lor e simpla pana si in ceea ce priveste mancarea. Au alimente traditionale: dalba, felul lor principal, galuste momo cu carne, invelite in aluat cu sosuri picante, o paine tibetana ca un fel de langosi ce pot fi mancare cu unt, ori gem sau magiun. "Ei mananca o data pe zi, maximum de doua ori. In magazinele pentru turisti, in cabane au si frigidere, dar populatia de rand nu isi permite. Nu mananca carne, isi pun ardei iuti la uscat si ii toaca. Ei mananca mai mult vegetale. Folosesc multi cartofi, o gospodarie are si un hectar si doua de teren, daca e in zona de ses cultiva mult orez, un fel de fasole, alt fel de spanac, porumb."
Insa sunt tot timpul foarte modesti. Fac baie fie in rau, fie isi incalzesc apa in vase si se spala in lighene. Telul lor in viata este sa scape pe cat pot de viata grea, sa-si vada copiii reusiti, sa o duca mai bine, dar nu sar calul, nu vor sa se imbogateasca peste noapte. "Daca ii platesti unui tip mai mult, iti da banii inapoi." In Nepal, Moiceanu nu a vazut cersetori. "Exista niste asa-zisi oameni sfinti pe care, daca vrei sa-i fotografiezi, trebuie sa-i platesti. Au prins si ei gustul turismului. Nu se simt agasati de turisti, dimpotriva, pentru ei turismul este benefic. Unii sunt intreprinzatori, si-au construit cabane din ce in ce mai frumoase. Se traieste in principal din turism, agricultura, in zona Khatmandu exista si ceva industrie textila. Sunt oameni care se ocupa cu transportul si au iaci, dar sunt si altii cu hoteluri, restaurante. Aceastea sunt profitabile ca si acea productie textila in lohn facuta in zona de oras din Nepal. Sunt saraci, pentru ca tara in general e saraca, nu fiindca ar fi lenesi. Pentru ca nu au un sol care sa le permita o agricultura intensiva, dezvoltarea cresterii animalelor nu se poate face. Insa exista modernitate - au telefonie mobila, telefonie prin satelit de la cabanele de mare altitudine. Au si Politie. Mai multa lume s-a plans de faptul ca, intr-o zona in care erau turisti, zgomotul dura pana noaptea la 3:00, iar atunci Politia a intervenit si a dispus ca restaurantele acelea sa fie inchise la 24:00. Muzica lor are influente indiene si chinezesti, tibetane. Canta la niste viori foarte interesante, micute, de 40-50 de centimetri, au si tamburine."
SERPASII. Undeva, in varful muntelui, a verificat rezistenta serpasilor. Acolo, la inaltime, vin foarte multi. S-a convins de faptul ca au o conditie fizica foarte buna atunci cand i-a vazut cum alergau pe urcusul abrupt cu ranita imensa in spate. "Nu ne-a venit sa credem cand am vazut!" Totusi, desi muncitori, se confrunta cu o problema: sunt foarte multi si nu au locuri de munca. Nu exista resurse in subsol foarte mari si nu-si permit sa faca importuri. La statia de benzina este rand la pompa cu carburant mai ieftin, ca pe timpul lui Ceausescu. Insa, in ciuda incrancenarii cu care fiecare nepalez lupta cu greutatile pentru supravietuire, sunt oameni veseli, deschisi. "Multi te poftesc in casa fara rezerve", povesteste Moiceanu. Pentru economia nepaleza, turismul a devenit, in ultimii 15 ani, deosebit de important. Cu nepalezii legaturile se fac rapid in ciuda barierei lingvistice. "Multi lucreaza ca hamali, sunt ghizi cu inalta specializare care merg la peste 8.000 de metri cu clientii lor. Statul nepalez le ofera posibilitatea ghizilor care au urcat de mai multe ori la 8.000 sa cumpere teren, sa-si construiasca cabane pentru a atrage turisti."
DEMOCRATIE SI TROC. E democratie, au organizatii care se ocupa ca preturile sa nu o ia razna, au o asociatie care vegheaza ca serviicile sa fie de buna calitate. Insa, in zonele inalte de munte, inca mai fac troc. Merg mult pe jos, pentru ca sunt doar cateva artere de circulatie si acelea intr-o stare foarte proasta. Peste tot au masinile indiene "Tata". Dar sunt si camioane, autobuze, microbuze, motociclete. Arme exista doar in armata, politistii au doar niste bete lungi, ca in filmele cu samurai. Au si o zi nationala, sunt foarte multe festivaluri religioase. Exista un festival al femeilor care le celebreaza pe cele necasatorite si care urmeaza sa se marite. Orice societate hindusa este organizata pe caste. Budistii sunt condusi de femei, pentru ca ele sunt mai stabile in sat, deci nu e vorba de matriarhat. Delicventa e foarte redusa. Salariul mediu este cam de 70-80 de dolari. Exista slujbe de stat, la posta, de exemplu.
LA CARCIUMA DE PE CREASTA. O zi din viata unui nepalez? Se scoala de dimineata, merge intr-o zona sa vada daca e ceva de lucru, daca e ceva de carat cu spinarea, isi incarca povara si o duce acolo unde trebuie, o descarca, daca mai apuca sa mai faca o tura o mai face. Cel care il angajeaza ii da si de mancare. Cateva rupii pentru ziua respectiva, insa dolarii sunt moneda forte. Fiecare familie are cate doi, trei sau patru copii, uneori chiar mai multi, pentru a avea ajutor la lucratul campului, unde se face munca fizica serioasa, cu sapa in mana.
Insa si nepalezii realizeaza frumusetea peisajului, si ei apreciaza natura. In week-end merg la templu. Dar intr-un satuc izolat, singura posibilitate de a se iesi din monotonia cotidiana, de a se distra, a taranului nepalez este sa iasa sa bea cate o tarie la carciuma de pe creasta. "Si mai au si case de ceai: cand fac o deplasare, pentru a nu cara, nu merg cu merinde la ei, ci se intalnesc la asa-zisele case de ceai. Se opresc de la o casa de ceai la alta. Pentru ei, doar sarcina utila trebuie sa fie mare, nu cea personala. Casele de ceai sunt facute in asa fel incat sunt la distanta de o zi de mers. Sunt si case intermediare, unde mananci de pranz, de seara."
DRUMUL. Pentru a atinge toate pozitiile bune pentru fotografie, Moiceanu a fost sprijinit logistic de un prieten din Nepal. A plecat din Bucuresti, a urmat o escala in Asia Mica, apoi in Golf, si de acolo la Khatmandu. Acolo au urmat cateva zile de aclimatizare si pregatiri pentru tura de pe munte, iar pe masiv a stat trei saptamani.
In drumul spre varf se trece prin etapele de climatizare. Echipamentul este neobisnuit, pe langa lucrurile uzuale pentru ascensiune intra si aparatura fotografica. Locurile de popas, cabanele, numite si lodge, au tot confortul minimal, acolo se serveste ceai, exista toalete, hrana calda si camere in care dorm cate doua persoane. In zonele inalte, la toate cabanele (unele iluminate cu lampi), sunt panouri solare de mare putere si convertizoare la 220 de volti. Pentru ca este un soare arzator, trebuie sa porti ochelari toata ziua, este necesara chiar si folosirea unor creme protectoare.
PE VARFURI. Durata expeditiei, al turului foto al lui Moiceanu a fost de 22 de zile. "Dar am mai stat in zona Khatmandu inca zece zile. Acolo, mi-am propus sa fac un astfel de tur ca sa fac fotografii varfurilor, oamenilor si locurilor frumoase de acolo, nu pentru alpinism." A facut mai degraba escalade dificile pentru a gasi unghiurile cele mai bune pentru fotografie. Dar pentru aceasta s-a pregatit inca din tara. S-a documentat cu ajutorul hartilor, al Internetului, pe Google Earth. A aflat, astfel, care versanti sunt de rasarit, care de apus, cum vine lumina. A facut inclusiv simulari pe Google Earth si s-a uitat daca se vede lumina intr-un anumit loc. Moiceanu spune ca pentru a face fotografii bune nu trebuie sa fii profesionist, ci doar sa ai talent si sa te preocupe. "Sa continui cu drumul! Din Kathmandu, dupa perioada de pregatire, am zburat cu avionul la Lukla, apoi de aici am facut traseul pe jos de-a lungul vaii Kumbu, am ajuns undeva pe la 3.500 de metri altitudine, unde am facut climatizare, dupa care am urcat intr-o zona la 5.000 de metri si, de acolo, prin trecatori de 5.300 si 5.400 de metri. Printre varfurile de 5.600, 6.000 de metri am stat aproximativ 10-12 zile, umbland dintr-o parte in alta, asteptand vremea buna, plecand dis-de-dimineata, inainte de rasarit, sau stand pana seara, dupa ce apunea soarele, ca sa facem fotografii bune. Am fost la 10-12 metri in linie dreapta distanta de Everest, apoi pe un varf la 5.500 de metri. Cel mai greu a fost caratul aparaturii. Rucsacul meu cantareste 15 kilograme si sa-l duci in spate la o altitudine de 5.000 de metri, zi de zi, e greu. In el a fost inclus trepiedul, aparatele de fotografiat, acumulatori, obiective si alte lucruri necesare fotografiei." A slabit opt kilograme in primul tur datorita echipamentului.
Moiceanu a fost prima data, inainte de primul tur, cu inca trei prieteni, care nu sunt fotografi. La revenirea in Khatmandu au mai stat 10 zile si au vizitat zonele interesante din imprejurimi, dupa care s-au intors in tara. In ciuda opiniei generale din ultimii ani, nu este deloc usor sa ajungi pe Everest, fie si la peste 6.000 de metri. "Cei care ajung aici sunt oameni manati de o determinare extraordinara. Ca sa ajungi acolo trebuie sa dai tot ce ai mai bun din tine. Ca esti sau nu esti alpinist, ca sa ajungi nu e un lucru usor, e greu si pana la 5.000 de metri". Dar el a avut de ce sa urce: din dragoste de munte si pentru realizarea de fotografii. Moiceanu a intalnit si un cunoscut fotograf al locului, dar s-a ghidat singur pentru a gasi unghiurile facand documentare acasa, studiu. "Am intrebat ghizii dar m-am adaptat si la fata locului, in plina zi. Am prins un asfintit pe un varf de 5.600 in apropiere de Everest. Soarele lumina extraordinar de frumos varful. Un moment inaltator care nu poate fi descris in cuvinte. E o chestie de sentiment, de vazut, de cunoscut si de fotografiat, nu de descris."
PIONIER IN EXPEDITIE FOTOGRAFICA. Mihai Moiceanu are un titlu international si peste 29 de premii internationale, expozitii importante in Romania dar multe si peste hotare. "Fotografia este o pasiune care vine din mine si care trebuie sa erumpa cumva. Fara fotografie, ar fi ca o amputare de simturi. Acum, la varsta mea, simt o chemare mai mare pentru fotografie decat pentru alpinism. Marile performante in ascensiune, daca nu le-am facut pana acum, nu le mai fac. Insa poti sa urci si la 60 de ani pe Everest. Artistul fotograf Mihai Moiceanu si-a consacrat aproape intreaga sa activitate profesionala fotografiei. Curricula sa profesionala este impresionanta, printre aspecte mentionam faptul ca este presedintele Asociatiei Artistilor Fotografi din Romania.
El spune ca muntele cizeleaza altfel caracterele. "Ca premiera, sunt primul care a lansat ideea de tur fotografic in Romania. Si, in 2008, in prima expeditie comerciala fotografica organizata din Romania in Himalaya de mine, o premiera pe piata romaneasca, am gasit o nisa pe care sper sa o dezvolt."
Prezentarea premierei romanesti: primul tur de fotografie in Himalaya
Un decor exotic, cu flora si fauna diversa, animale rare, cum ar fi leopardul zapezilor, o lume a contrastelor, a tolerantei si a unicatelor, o tara cu oameni calzi, curiosi si respectuosi. "Pietoni si ricse, tarabe de zarzavagii si masini, motociclete si suveniruri, vanzatori ambulanti si biciclete, toate intr-o miscare browniana halucinanta, pe strazile inguste ale cartierului Thamel din Kathmandu...
Toata viata se desfasoara in strada, toate treburile casnice sunt exhibate pe ulite, de parca oamenii n-ar avea nevoie de case... In public sunt expuse si scene de kama sutra, pe peretii exteriori ai templelor hinduse, in contrast cu recunoscuta pudoare a femeilor nepaleze... "Porterii" (carausii, hamalii - n. red.), coloana vertebrala a comertului pe vaile montane, de mult nu mai sunt serpasi.
O data cu deschiderea catre turism au devenit proprietari de lodge, ghizi de mare altitudine sau proprietari de magazine cu echipament de alpinism.
Tabuuri?
Se mananca numai cu mana dreapta, fara tacamuri. Stanga se foloseste doar la activitati considerate murdare. Un alt tabu spune ca mancarea odata atinsa cu buzele sau mana nu mai poate fi oferita altcuiva. Nu poti bea din paharul altuia.
Cel mai popular fel de mancare este dhaal-bhaat, alcatuit in principal din orez pe langa care se pun cateva bucati de cartof fiert, o lingura de spanac, cateva vegetale, iar pe deasupra se toarna supa de linte. Se poate condimenta cat de tare. Chapatti este o lipie subtire, facuta din faina de grau, prajita direct pe plita incinsa. O mancare tibetana foarte gustoasa este "momo" - galuste cu carne fierte in apa si servite cu sosuri picante... Budistii tibetani cred ca spunand rugaciunea "Om mani padme hum" cu glas tare sau numai in gand, vor invoca puterea binevoitoare si binecuvantarea lui "Chenrezig" - intruchiparea compasiunii...
Sunt putine lucruri la fel de frumoase ca steagurile de rugaciune ce flutura in vant.
Un dans de lumina si culoare care duce catre cer rugile cele mai nobile adresate tuturor fiintelor vii. Nu sunt simple bucati de carpa colorata cu desene ciudate pe ele, ci mantre elaborate din vechime care vibreaza atunci cand natura respira si umplu cerul cu binecuvantari adresate vietatilor acestui pamant". Sunt fragmente din prezentarea facuta de Moiceanu primei lui calatorii facute in Himalaya cu un grup de fotografi in Nepal, printre "optmiari", premiera nationala a primului tur de fotografie de acest fel facut din Romania.
|
